Pe data de 10 noiembrie 2016, Academia de Științe a Moldovei de comun cu Centrul Proiecte Internaţionale şi Reţeaua Punctelor Naţionale de Contact H2020 organizează evenimentul privind Lansarea Apelurilor pentru anul 2017 din Programul Cadru al UE de Cercetare-Inovare ORIZONT-2020.
Agenda evenimentului va include sesiuni paralele, axate pe apelurile curente lansate în următoarele domenii: sănătate, tehnologii informaționale și de comunicație, acțiunile de mobilitate Marie Sklodowska Curie, instrumentele pentru IMM-uri, Nanotehnologii, materiale avansate si biotehnologii, Surse de energie sigure, schimbarile climatice, etc.
Evenimentul va începe la ora 14:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).
La eveniment sânt invitaţi directorii, vicedirectorii pentru probleme de ştiinţă, responsabilii de relaţii internaţionale ai instituţiilor de cercetare, cercetători şi alte persoane interesate din cadrul acestor instituţii.